TABACARIE
TĂBĂCĂRIE

Informații despre pielea finită
Pielea finită este un produs obținut din piei crude și blănuri, printr-un proces tehnologic complex, păstrându-i totodată caracterul natural al fibrei și proprietățile structurale.

Topografia pielii brute

Tipologia pieilor este foarte variată, fiind diferențiată din punct de vedere al mărimii, grosimii și a structurii sale histologice; o singură bucată de piele poate să aibă o structură variată pe diferite porțiuni ale suprafeței sale. De aceea pielea a fost împărțită în regiuni, după natura, compactitatea și grosimea țesutului fibrelor.
 
 
Cruponul, cea mai rezistentă și valoroasă parte a pielii, este format din pielea din regiunea spinării animalului, limitată în față prin linia caracteristică de îngroșare a pielii la gât și lateral de liniile de început ale poalei. Este format din fibre lungi împâslite într-un țesut compact și rezistent, cu o grosime aproximativ egală pe toată suprafața sa. Reprezintă aproximativ 50% din suprafața totală a pielii.

Gâtul reprezintă pielea de pe spatele animalului care se găsește în continuarea cruponului, cuprinzând și o parte din pielea capului. Țesutul este mai afânat, cu fibre mai scurte, iar grosimea pielii variază în limite foarte largi.

Poalele sunt părți laterale ale pielii și încep de la linia cruponului, având o structură rară și nu atât de fermă ca cea a cruponului.

Măsurarea suprafeței  pieilor

Pielea finită este măsurată  cu ajutorul unor dispozitive mecanice sau electronice, valoarea suprafeței fiind ștampilată automat pe piele, fie în metri pătrați (m2), fie în picioare pătrate (sq.ft.).
1m2 = 100 dm2 = 10,76 sq.ft.;    1 sq.ft. = 0,0929 m2 = 30,48 cm X30,48 cm

 Sisteme de tăbăcire

Procedeele de transformare a pieilor brute în piei fabricate sunt diferite, în funcție de destinația finală a produsului, cerințele clienților, moda etc.
Cea mai importantă operație în procesul de prelucrare al pieilor este tăbăcirea prin care, pielea gelatină, putrescibilă, se transformă într-un material neputrescibil, și anume pielea tabacită. În funcție de tipul și cantitatea de agent de tăbăcire utilizat, se obțin diferite sortimente de piei tăbăcite (piei cromate – tăbăcite cu săruri bazice de crom, piei vegetale – tăbăcite cu tananți vegetali, piei wet-white – tăbăcite cu polimeri/rășini tanante etc.).
Industria chimică a realizat agenți de tăbăcire folosind caracteristicile materialelor naturale. Această diversitate a metodelor de tăbăcire a condus la o diversitate de sortimente de piele și implicit la o diversificare a posibilelor aplicații ale acestora.

Tăbăcirea cu săruri de Crom
Cromul III este larg utilizat ca agent tanant, aproximativ 85% din pieile produse astăzi în lume fiind tăbăcite cu crom.

Tăbăcirea vegetală
Tăbăcirea vegetală este o formă de tăbăcire foarte veche, datând de cel puțin 4.000 de ani, ea fiind practicată tradițional prin folosirea metodei bazinelor.
Există o serie de articole la care se cere o anumită plinatate, comportare bună la presare, menținerea formei, cât și rezistența la purtare, inclusiv a celor din clasa free of Crom (fără crom), tăbăcirea vegetală rămâne de neînlocuit.
În funcție de nevoile sortimentale, prescripțiile tehnologice, ecologice, cât și din rațiuni de cost, la nivel industrial se practică tot mai mult tăbăcirile combinate la care se intervine și cu alte clase de materiale, toate tăbăcirile gravitând însă în jurul proprietăților conferite de cele două sisteme.

Sortimente de piei prelucrate

Denumirile purtate de piei provin de la scopul căruia îi sunt destinate, de la proveniența materiei prime, de la modul de prelucrare sau de la localitatea sau țara unde au apărut pentru prima data sau, mai rar, de la numele fabricilor și mărcilor, existând la nivel mondial peste 85 de sortimente.

Piei blanc
Se prelucrează de obicei prin tăbacire vegetală, dar o tăbăcire ușoară, care să nu încarce prea mult fibrele colagenice. Ungerea se face după uscare, finisare pe față, pieile primind astfel un luciu mecanic. Se folosesc în special pentru harnașamente, curelărie, marochinărie, încălțăminte.

Piei nubuc
Se obțin prin tăbăcire în crom, vopsire în adancime și finisare printr-o polizare fină a feței. Au aspect catifelat și își deschid sau închid culoarea la ștergerea suprafeței cu mâna. Se folosesc la încălțăminte sau marochinărie.

Piei Anilin
Sunt piei cu moliciune deosebită, finisaj transparent, plăcute la atingere. Aceste piei prezintă un finisaj special, satinat, lavabil.
Piei semi-anilin
Se pot încadra între pieile anilin și nappa, combinând calitățile celor două sortimente.

Piei nappa
Piei tăbăcite cu crom, vopsite, finisate pe față (porii sunt închiși), dar pot fi și presate, moi, suple. Au o bună rezistență la umezeală și la murdărire.

Velurul
Spalt obținut din piei de bovină, tăbăcit mineral (cu crom), finisat velurat (vârfurile fibrelor ridicate îi dă aspectul țesăturii textile – velur), destinat fețelor de încălțăminte.

Scurt istoric al prelucrării pieilor

Pieile de animal și blănurile au fost folosite încă de la începuturile existenței omului, atât ca și adăpost, cât și ca material pentru acoperirea corpului. Însoțind omul în dezvoltarea lui, există posibilitatea de a caracteriza gradul civilizației umane într-o anumită etapă dupa modul cum era prelucrată și folosită pielea în epoca respectivă.
Prelucrarea pielii tăbăcite folosind aportul agenților de tăbăcire datează din Epoca de piatră (8000 î.Hr.).
Tăbăcirea cu materiale tanante obținute din scoarță, lemn, fructe și frunze de copac datează din Epoca de bronz (2000 î.Hr.).
Cel mai vechi “document” care atestă prelucrarea pieilor pe teritoriul României este tăblița de lut nr.3 de la Tărtăria, datată 2900 î.Hr., în care sunt redate în maniera ideogramelor egiptene pieile de animal.
Principalele metode de tăbăcire utilizate de-alungul timpului sunt:
- tăbăcirea cu materiale tanante din scoarță, lemn, fructe și frunze de copaci;
- tăbăcirea cu fum;
- tăbăcirea cu grăsimi de animale sau pești;
- tăbăcirea cu anumite săruri minerale (în special săruri de aluminiu și crom);
- tăbăcirea cu sintani și alte materiale sintetizate de om .
Începând cu 1900 tăbăcirea cu săruri de crom a devenit cea mai utilizată metodă de tăbăcire datorită timpului scurt necesar în comparație cu tăbăcirea cu scoață, metodă ce putea dura până la 15 luni.
Dupa culoarea pielii tăbăcite se poate determina metoda de tăbăcire utilizată: maro pentru tăbăcirea cu scoarță, galbuie pentru metoda semis, albă pentru tăbăcirea cu alaun, gri-argintiu pentru tăbăcirea în crom.
Diferitele metode de tăbăcire și finisare sunt utilizate în funcție de destinația finală a produsului. De exemplu, pieile pentru tălpile de pantofi au caracteristici diferite față de cele pentru mobilă, mănuși, îmbrăcăminte, pentru legarea cărților sau alte obiecte din piele.

Conservarea pieilor brute prin sarare

Dupa ce pielea a fost jupuită de pe animal, este supusă degradării de către enzimele celulare din piele și de către enzimele produse de bacteriile din mediul înconjurător. Scopul conservării pieilor crude este de a stopa toate tipurile de activitate a enzimelor degradante.
Dintre metodele de conservare existente, sarare, uscare, refrigerare etc., cea mai folosită este conservarea cu sare.
Conservarea cu sare este o metodă în care pieile crude sunt tratate cu sare, iar conservarea se obține prin reducerea conținutului de umiditate al pieilor, care la randul ei induce inhibarea dezvoltării și activității bacteriilor și, prin urmare, prevenirea producției de enzime degradante.

Principalele operații tehnologice ale procesului de prelucrare a pieilor
Producția de piele este un proces tehnologic complex, ce cuprinde atât procese chimice, enzimatice, cât și fizice și mecanice.
 
  Depozitare și Sortare Pieile brute conservate sunt depozitate într-un loc răcoros, fiind sortate pe calități și tipuri de greutate înainte de introducere în fluxul de fabricație.
   Înmuierea Înmuierea este operația prin care se realizează rehidratarea pieilor conservate și eliminarea murdăriei.
  Descărnarea  Prin această operație sunt înlăturate resturile de carne sau de grăsime rămase pe suprafața pieilor, cu ajutorul unei mașini. Descărnarea tradițională era făcută cu un cuțit special și un suport din lemn. (caslău)
  Cenușărirea Constă în imersarea pieilor într-o soluție alcalină de deparare care face posibilă degradarea cheratinei din păr și a epidermei. În timpul acestui proces sunt degradate și alte componente ale pielii, care sunt eliminate prin spălare în flotă.
 
Decalcificarea, Piclarea și Tăbăcirea

Decalcificarea are ca scop principal reducerea graduală a alcalinității pieilor înaintea piclării.
Piclarea are două funcții importante, ca etapă de prelucrare care pregătește pielea pentru tăbăcire și ca etapa intermediară, în care pieile piclate pot fi comercializate și depozitate.
Tăbăcirea este operația cheie a întregului proces tehnologic prin care pielea gelatină putrescibilă este transformată într-un material neputrescibil, denumit piele tăbăcită.
 Stoarcerea      Pieile umede sunt apoi introduse în mașina de stors pentru eliminarea excesului de apă. Unele mașini realizează în același timp și întinderea pieilor – mașini de stors-întins.

Despicarea (Spălțuirea)
Se execută, la majoritatea pieilor, în stare de gelatină sau tăbăcită, pentru obținerea grosimii dorite pe întreaga suprafață a pielii, acest lucru realizându-se cu ajutorul unei mașini prevazută cu un cuțit bandă.
Subprodusul rezultat este spalțul, folosit pentru realizarea unor sortimente de piele ca velur, marochinărie, brant.
 
Neutralizarea,  Vopsirea și Ungerea

Neutralizarea- scopul acestei operații este de a îndepărta din pielea tăbăcită cu săruri bazice de crom, a sărurilor solubile de crom sau de metale alcaline și a acizilor liberi, a căror prezență influențează negativ operațiile ulterioare.
Vopsirea - înfrumusețează aspectul pielii fabricate, modul de execuție și materialele folosite fiind în funcție de sortimentul dorit.
Ungerea - se face cu scopul de a lubrifia fibrele pielii tăbăcite, pentru a reduce frecarea internă, pentru a da moliciune și suplețe pielii și pentru a micșora indicele de absorbție al apei și permeabilitatea pentru aer.
  Uscarea  Uscarea pieilor după tăbăcire și după efectuarea operațiilor de pregătire în vederea finisării este o operație necesară pentru eliminarea excesului de apă. Fără aceasta, operațiile următoare nu pot fi efectuate. Utilajele folosite sunt:
- uscătorul cu vid – reduce durata uscării, contribuind și la o oarecare creștere a suprafeței;
- uscătoare pe sticlă sau pe rame – duc la un randament mai mare în suprafață și se utilizează pentru piei tăbăcite mineral;
- uscătoare - tunel cu bandă transportoare – se folosesc în special pentru piei tăbăcite vegetal.
 Umezirea  Se face cu scopul de a reda parțial umiditatea pielii, pierdută la uscare, în vederea executării în bune condiții a unor operații mecanice și pentru ca pielea să primească o serie de proprietăți – moliciune, elasticitate.

Finisarea
Procedeul de finisare a pieilor constă în efectuarea unei mari varietăți de operații, într-o succesiune și intensitate specifică fiecărui semifabricat.
Prin finisarea pielii, suprafeței acesteia i se conferă:
A. Protecție împotriva contaminanților (apă, ulei, murdărie);
B. Culoare, fie pentru a modifica, fie pentru a înfrumuseța culoarea obținută la vopsire, fie pentru a uniformiza culoarea;
C. Modificarea tuseului, a luciului și a performanței fizice;
D. Calitate ameliorată prin ascunderea defectelor de suprafață;
E. Efecte atractive de modă și ornamentale.
Arta finisajului constă în executarea diferitelor operații mecanice (întindere, stoluire, șlefuire, deprafare, lustruire, călcare și presare, văltuire etc) și aplicarea diverselor produse de acoperire fără a diminua caracteristicile naturale ale pielii, atat pe cele vizuale, cât și pe cele de suplețe și “respirație” ale pielii.
 
   
Controlul calității  Calitatea este parametrul de bază în fiecare etapă a fluxului tehnologic. Controlul final este cel care asigură îndeplinirea standardelor de calitate specifice fiecărui sortiment, pe tot parcursul procesului de fabricație a pieilor.
 Măsurare, Ambalare Pielea este acum măsurată electronic, ambalată și gata de vânzare.

Depozitarea pielii finite
Unele dintre însușirile importante ale pieilor finite, cum este elasticitatea, suplețea și capacitatea  de a se plia, depind de conținutul de umiditate al acestora, motiv pentru care trebuie să se acorde o atenție deosebită condițiilor de depozitare. Aceasta ar trebui să se facă într-un loc răcoros, nu foarte uscat, ventilat, la temperaturi situate între 10-15°C, cu un nivel de umiditate relativă de 50-75%. Dacă nivelul de umiditate scade prea mult atunci pielea se întărește și are tendința de crăpare a feței. Dacă umiditatea crește prea mult, pielea poate prezenta pete de mucegai. De asemenea, lumina directă a soarelui ar trebui evitată, deoarece în caz contrar poate apărea pericolul decolorării sau pot apărea pete de grăsime.
O depozitare corespunzătoare se poate realiza în dulapuri sau pe rafturi, raftul de jos având o distanță de cel puțin 10 cm de la podea, iar înălțimea stivei de piei nu trebuie să depășească 1 m.

Intreținerea articolelor din piele

Scopul întreținerii articolelor din piele este păstrarea caracteristicilor acesteia în timpul utilizării , o durată cât mai lungă de timp.
Se pot lua în considerare două modalități de întreținere a articolelor din piele:
a) Întreținerea suprafeței
Articolele de piele și pantofii sunt întreținuți, în mod obișnuit, cu creme și emulsii de ceară având ca și scop atât înfrumusețarea, cât și protecția împotriva murdăriei.
b) Întreținerea de fond
Întreținerea de fond este realizată cu uleiuri și grăsimi speciale. Acestea asigură moliciunea pielii și ajută la creșterea nivelului de impermeabilitae al acesteia.
Întreținerea diferitelor sortimente de piei finite
1.    Întreținerea obiectelor din piele velur, spalt velur, și a nubucului
În aceste cazuri nu sunt utilizate grăsimi sau ceruri, deoarece acestea ar închide sau ar lipi suprafața pielii.
Aceste tipuri de piei sunt curățate prin periaj sau printr-o ușoară șlefuire cu hârtie abrazivă, eliminând murdăria sau zonele pătate. Se recomandă folosirea spray-urilor de impregnare.
2.    Întreținerea obiectelor din piele Nappa
În funcție de necesități, aceste  tipuri de suprafețe ar trebui curățate cu detergenți slabi. Trebuie evitată înmuierea pielii. După uscarea la temperatura camerei, pielea trebuie unsă cu creme speciale și lustruită cu o cârpă curată.
În cazul în care, cu toate măsurile de întreținere luate, obiectele de îmbrăcăminte din piele arată de nepurtat, soluția este o curățătorie specializată. Acolo va fi curățată profesional, impregnată și printr-un tuseu de culoare va fi adusă din nou la viață.
1
2
LIVRARE DIN STOC IN 24H | STIRI, NOUTATI
0725 223 710